Poate că nici nu am altă soluţie la momentul actual, nu ? Până la urmă scrisul a fost pentru mine mereu ca un cleşte: smulge din mine durere. Aşadar, ce altceva aş putea face acum, la 1 noaptea, decât să scriu ?
Viaţa mea însăşi nu-mi dă de ales: TREBUIE să scriu, gândurile mele TREBUIE să respire şi pot să facă asta doar ordonate, frumos, în căprării, în scris.
Nu e un hobby; înzestrată în sensul nu sunt, deci nici talent nu e... E o necesitate.
Şi, sub protecţia anonimatului, am ales să-mi expun cele mai intimegânduri şi probleme. Aşadar, voi începe ceea ce mulţi dintre voi ar putea numi a-mi plânge de milă.
La momentul actual, cam tot ce mă înconjuară e un test pentru mine. Şi încă destul de greu, fiind foarte fragilă din fire, emoţional , chiar instabilă. cu sănătatea stau prost, iar stresul prin care trec zilnic face totul mai rău. Sunt şoricelul cu care o pisică imensă se joacă- crud şi nemilos. Sunt pradă proprie-mi sorţi, ce m-a trădat fără scrupule.
Din partea mamei primesc adesea jicniri grele, apăsătoare, care mă calcă pe ultimii nervi pe care îi mai am. Cam toată copilăria mea mi-o amintesc doar ţipând la mine, niciodată blândă, niciodată înţelegătoare, niciodată răbdătoare, chiar de o rugam mereu. Cu toate acesteam îmi spunea foarte des că ar trebui şi eu să mai trec pe la biserică, că deh... nu sunt păgână. Nu s-a ferit nici de palme usturătoare sau bătăi ce mi-au adus frustare. Dar episoadele astea au fost, ca să fiu dreaptă, mai rare.
Acum, mama mea e alta. Ce înseamnă ?
Penibil şi banal amănunt ca să înţelegeţi mai bine esenţa lucrurilor şi a unei mentalităţi: ea a ţinut o cură drastică de slăbire, pentru care într-un fel sau altul m-a făcut responsabilă. Mi-e greu să vă explic cum firea ei un pic paranoică a făcut-o să creadă, într-o discuţie total la întâmplare, că aş fi făcut-o grasă. Oricum, a slăbit enorm, cam douăzeci de kilograme, ceea ce e un pic exagerat, ea nefiind niciodată o femeie care să aibă nevoie de aşa ceva. Transformarea aceasta fizică a fost urmată şi de una psihologică.
A început să iasă cu persoane mult mai tinere ca ea, aproape de vârsta amicilor mei, uneori chiar cu prietenii fratelui meu care are douăzeci şi ceva de ani. A devenit mai ... dezinvoltă în obiceiuri, vorbe, gesturi şi pe ici pe colo şi în îmbrăcăminte. Ce-i drept, pentru mine, schimbarea asta a avut avantaje: în încercarea de a reîntineri, ea a încercat să intre în pielea tinerilor; acum mă acceptă mai mult decât o făcea înainte şi îmi percepe diferit şi fără a mă judeca mentalităţile. E de la sine înţeles că religia a căpătat un loc secund în viaţa ei.
Certurile noastre însă mă zguduie mai mult acum... Mi se reproşează în familie cât sunt de irascibilă, că sunt în dispoziţii proaste, că am toane. Nimic mai adevărat, sănătatea mi-a târât cu ea psihicul la pământ. Totul a fost ca într-un joc de domino.
Familie ... şi ce familie ... mama a cerut în scurt timp divorţul care, la momentul la care scriu, prinde contur. Casa în care am crescut probabil se va evapora undeva în nişte bancnote dintr-o bancă, care vor cumpăra un spaţiu mult mai modest şi mic fără vreo valoare pentru mine. Pentru mine nu va însemna nimic şi numai casă nu-mi va fi. Îngropaţi în credite pentru toate investiţiile care vor urma în urma acestei decizii pripite a despărţirii lor, declanşată tot de mama, semnul întrebarii se pune, evident, în orice ţine de viitorul meu. Voi reuşi să scap de aici ? Să plec, măcar pe chirie să stau pe perioada facultăţii, departe ei... departe de această familie din care fratele meu mai mare a reuşit să scape acum câţiva ani plecând la facultate. Îmi amintesc şi acum cum, într-una din discuţiile noastre recente mi-a mărturisit că una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat în viaţă a fost să plece de acasă, că se bucură pentru asta, dar îi pare într-un fel rău că eu am rămas aici.
Prinsă.
Despre tatăl meu nu am ce să spun prea multe, doar că nu a ştiut cum să o trateze şi să o aprecieze pe mama. A respectat-o în felul lui, dar au fost multe greşeli făcute pe care nu sunt eu în măsură să le judec sau să le menţionez.
Divorţul alor mei mi-a aşternut în faţa ochilor laturi noi din păriţii mei, care m-au derutat.
Confuză.
Ei îmi consideră educaţia încheiată practic, mi-au şi zis-o, ceea ce m-a nedumerit pentru că, deşi afirmă asta, continuă să îmi organizeze timpul şi să îmi impună limite după propria lor gândire. Oricum, tratându-mă ca pe o fiinţă matură, se lasă purtaţi de val în vorbele din certuri, la care eu totuţi asist, ca după să îmi spună, fiecare pe rând, că dacă ar răspunde celuilalt ar ieşi scandal. Amândoi se absorb de orice vină şi îşi scuză astfel faptele, ameninţările mascate, replicile dispreţuitoare. Mi se face inima cât un purice, care nu e, nu e în niciun caz .... matură. Şi totuşi e îmbătrânită de răni şi cicatrici, riduri...
Vulnerabilă.
Sunt vulnerabilă şi cei din jurul meu trec peste mine cu indiferenţă şi nepăsare.
Când au început toate astea ? Care e momentul în care mi-am pierdut orice speranţă de a mă face bine ? Mai cred ? Cine îmi va răspunde la întrebări ? Cine .... îmi va răspunde la ... ACEA ÎNTREBARE care o murmur în orice rugăciune seara ... De ce ?
Poate că asta trebuie să fac... să scriu ca să citeteşti şi tu ce scriu. Să nu te mai simţi un om singur... Scrie şi tu. Fă ca mine: fă-ţi sufletul o poveste, deschide-l ca pe-o carte dragă, scrie-ţi povestea. Scrie-te şi supravieţuieşte !
